Toader, prima reacție după ce CSM a avizat negativ revocarea șefei DNA

Toader, prima reacție după ce CSM a avizat negativ revocarea șefei DNA
Publicat: 27/02/2018, 18:25
Actualizat: 27/02/2018, 19:37

„Indiferent ce va decide CSM, indiferent ce va decide președintele, ce va decide Curtea Constituțională, dacă va fi sesizată cu un conflict, sunt convins că dezbaterea va continua și trebuie să continue, ca să vedem radiografia exactă a activității manageriale”, a spus ministrul Justiției la finalul ședinței.

Senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a declarat luni, că dacă președintele Klaus Iohannis va refuza să ia act de solicitarea de revocare din funcție a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, soluția este sesizarea Curții Constituționale.

„Este opinia mea, în calitatea de senator și de om care se pricepe puțin la lege. Dacă președintele va refuza să ia act de solicitarea de revocare făcută de ministrul Justiției, soluția este aceea a sesizării Curții Constituționale, pentru că ne-am afla în situația unui conflict constituțional între puterile statului. Soluția apelării la CCR stă în mâna președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului sau președintei CSM”, a precizat Țuțuianu, la Parlament.

Senatorul PSD a adăugat că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanței de contencios-administrativ.

„De asemenea, stau și mă gândesc acum că tot juridic ar fi posibil ca orice persoană interesată să se adreseze instanței de contencios-administrativ, pentru că refuzul președintelui s-ar încadra în situația prevăzută de legea contenciosului-administrativ. Dacă Constituția îți spune că președintele decide, cum ar putea fi iscat acest conflict constituțional? Explicația foarte completă și argumentată juridic a dat-o fostul președinte al CCR, domnul profesor Vida. Este o explicație corectă, bine fundamentată juridic, și aș vrea să vă spun foarte clar că aici nu e vorba nici de o luare de poziție politică și nici de o dispută politică, aici e vorba pur și simplu de aplicarea unui text constituțional în limitele și litera Constituției”, a susținut Țuțuianu

În ceea ce privește și poziția fostului judecător al CCR, Augustin Zegrean, potrivit căreia tocmai Constituția îi dă dreptul de a decide președintelui României, Țuțuianu a spus că, dacă va exista o sesizare, va fi și un răspuns.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...